Ionuț Balaur: Sunt convins că vor veni și victoriile!

Ionuț Balaur: Sunt convins că vor veni și victoriile!

Written on 10/01/2019

Ești căpitanul echipei, un jucător experimentat cu peste 100 de meciuri jucate sub tricoul echipei noastre. Cum vezi situația actuală a formației noastre?

Sigur, este un moment dificil pentru noi. Nu am făcut meciuri slabe, am depus efort în teren, ne-am creat ocazii, dar din păcate am fost și lipsiți de șansă. Vedeți meciul de acasă cu Universitatea Craiova sau recenta deplasare de la Dinamo. Meritam mult mai mult. Dar ăsta este fotbalul. Vom munci și mai mult iar tot ce s-a întâmplat până acum ne-a ambiționat. Vor veni și rezultatele bune, sunt convins.

Lumea fotbalului aștepta mult de la voi în acest sezon...

Avem jucători noi la echipă, au calități foarte bune și mai este nevoie de puțin timp până vom închega o echipă competitivă care să adune puncte și să bucure suporterii noștri. Nu vorbim de o criză ci doar de un moment dificil de care, așa cum am mai spus, vom trece. Avem caracter și formăm un grup unit dispus la o risipă mare de energie.

În Cupa României, din nou Universitatea Craiova...

Da, am zâmbit când am văzut tragerea la sorți. Au acum un antrenor cu experiență. Craiova este o echipă puternică, un nume în fotbalul românesc. I-am eliminat în semifinalele aceleiași competiții, avem din acest punct de vedere un ascendent moral. Nu avem ce pierde, vom juca cu bucurie acest meci, relaxați și sperăm să producem surpriza...

Un mesaj pentru suporteri...

Le mulțumesc că sunt alături de noi. La antrenamente lucrăm mult, avem un antrenor excepțional, un bun pedagog , care are încredere în echipă. Acesta este mesajul pe care ni-l transmite mereu, ne ridică moralul, discută cu noi, ne spune unde am greșit și ce trebuie să mai facem. Bergodi este un om deosebit și sunt mândru că pot lucra cu un antrenor de talie europeană. Sunt convins că vor veni și victoriile și că vom arăta în meciurile viitoare că avem valoare să evoluăm în prima ligă.